Din partea Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava au participat la această a doua activitate de învățare 2 profesori: coordonator Violeta Iacentiuc și director Tatiana Hladiuc, împreună cu elevele Neșculescu Andreea (X D), Sumăr Ana Maria (X D), Iacob Ioana (X C) și Popovici Maria (X C). Tema acestei întâlniri a fost legată de jocurile tradiționale din fiecare dintre cele 6 țări partenere, precum și de muzica și dansurile tradiționale din Germania, Portugalia, Romania, Polonia, Franța și Spania.
În prima zi, după un cuvânt de bun venit din partea directorului școlii partenere RealSchule Broich, pe scena auditoriumului de la școală au defilat mai multe formații de dans, prezentând dansurile tradiționale germane dar și câte un dans din fiecare țară parteneră.
Programul a continuat cu prezentările echipelor Germaniei, Spaniei, Poloniei, Romaniei, prezentări despre jocurile tradiționale dar si despre muzica si dansurile tradiționale din fiecare tară.
Elevii au primit broșuri cu programul săptămânii dar și cu grupele internaționale gata stabilite care au avut ca scop realizarea unui proiect pe tema: Cum își petrec adolescenții din ziua de azi timpul liber?
Apoi s-au vizitat castelul Broich, aflat destul de aproape de școală, și s-a făcur un tur al centrului orașului Mulheim an der Ruhr.
A doua zi a fost organizată vizita la o expoziție deosebită, The Fragile Paradise, expoziție realizată într-una dintre clădirile rămase în urma unei importante industrii miniere din bazinul Ruhr, Gasometer, un fost rezervor de gaz.
Apoi elevii au lucrat, organizați pe grupe, la proiectul stabilit la începutul săptămânii.
Ziua de miercuri a fost dedicată vizitei la mina Zollverein din Essen, mină aflată în patrimoniul UNESCO din anul 2001.
Joi dimineața elevii și profesorii au vizitat un alt muzeu interesant din Mulheim an der Ruhr, anume Camera Obscura, muzeu dedicat începuturilor dispozitivelor optice care prezentau imagini atât statice cât și în mișcare.
Elevii au avut parte și de un workshop pentru a își construi propriul caleidoscop.
Seara a fost dedicată prezentărilor jocurilor și dansurilor tradiționale din Portugalia (Insulele Azore) și din Franța (Martinica).
Tot acum, cele 4 echipe formate din elevi din toate cele 6 țări au prezentat rezultatul muncii lor timp de trei zile, anume răspunsul la întrebarea Cum își petrec tinerii din ziua de azi timpul liber? Unele echipe au realizat filme, altele prezentări, altele teatru-forum, toate pe tema propusă.
Ultima zi a însemnat participarea la un festival interesant organizat de 3 școli europene din Mulheim, unde a avut loc si un concurs pe teme europene intre 3 echipe ale celor 3 scoli. A castigat echipa scolii Realschule Broich.
Apoi a urmat o excursie cu vaporașul pe râul Ruhr, până în localitatea Kettwig.
A fost o întălnire interesantă, plină de activități, în care elevii au putut cunoaște cultura și tradițiile germane, observând și frumusețile naturale ale zonei bazinului Ruhr.